Definiția cu ID-ul 1331450:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Strugurii sînt acri! (grec. Τα σταφύλια είναι ξινά) – Esop, fabula nr. 170 Vulpea și strugurii. Pe bolta unei podgorii atîrnau niște struguri mari și zemoși. O vulpe flămîndă, neputîndu-se cățăra pînă acolo, invocă pretextul că „strugurii sînt tari” (adică necopți). Tema a fost reluată aproape identic de poetul latin Fedru în Vulpes et uva (IV, 2) și de fabulistul francez La Fontaine în Le renard et les raisins (cartea III, fab. 11). Vorbele lui Esop cu vulpea și strugurii sînt servite ironic acelora care, neputînd atinge un obiectiv rîvnit, născocesc explicații puerile. LIT.